Abuzul în serviciu, abuzat

UDREA NASUl

Tinereii de la Curtea Constituțională au decis ieri amânarea deciziei privind excepția de neconstituționalitate invocată în cazul articolului 297 din Codul Penal până pe 15 iunie. Ca să alegem un reper temporal aleatoriu, să zicem că până după alegeri (ceea ce e bine pentru sănătatea flăcăilor de la CCR, că stresul unei decizii atât de importante în prag de alegeri ar fi periclitat regularitatea EKG-urilor). Sprințarii noștri au mai și cerut statistici privind cele peste 800 de dosare în curs, pentru că situația “necesită o discuție serioasă”. No shit, credeam că o discutați la ‘șto.
Decizia CCR este foarte așteptată în contextul în care știrile politice sunt presărate cu dezinformări apărute dinspre mai multe personaje urmărite penal sau acoliți ai acestora. Principala placă repetată obsesiv de aceștia e aia cu funcționarul care face o greșeală din prostie și trebuie să facă pârnaie, micuțul de el, în loc să dea banii înapoi și să îl dojenească șeful. Cu alte cuvinte, ar trebui să fie liber la băgat mâinile până la cot în bugetul statului, iar dacă te prind torționarii ăia de la DNA scapi dacă ești băiat bun, dai banii înapoi și te juri pe mă-ta că ai făcut-o din greșeală (într-un act de somnambulism, în timp ce te poseda demonul Corupcifer, etc).

 

Mult propovăduita lipsă a intenției

Dacă discutăm de anchetele DNA trebuie să înțelegem din start că dosarele astea vizează prejudicii de peste un milion de euro. Acum imaginați-vă un funcționar care produce, total neintenționat, un prejudiciu de peste un milion de euro. Și asta doar semnând documente. Cazul în care uită la sfârșit de program gazul pornit în bucătăria instituției nu se pune. De asemenea, este foarte puțin probabil ca o decizie cu impact potențial de milioane de euro să fie luată de un singur om într-o instituție, care să comită fapta, iar ulterior banii să ajungă în buzunarele proprii (sau în bugetul de campanie al unui partid), toate astea DIN GREȘEALĂ și nimeni, până la procurori, să nu observe. Singura situație similară la care mă pot gândi e atunci când joci Monopoly și tragi cardul ăsta:

13255918_249516775423499_7155398506295778850_n

Doar că sunt câteva milioane în loc de $200. Asta ar înclina serios balanța în desfășurarea jocului

 

Infracțiunea nu există fără intenție, însă îți trebuie multă, MULTĂ naivitate să crezi în scenariul ăsta. Intenția e acolo, în mod evident, pentru că prejudiciul e, de obicei, direct proporțional cu averea suspectului.
Ca fapt divers, există articolul 298 din Codul Penal, privind neglijența în serviciu (also pușcărie, dar mai light), unde s-ar încadra, într-adevăr, actele comisie fără intenția creării prejudiciului (încălcarea din culpă de către funcționar a îndatoririlor …). Există, în Codul Penal, așadar, un articol special creat pentru situația invocată. Articolul 297 privind abuzul în serviciu se aplică doar faptelor comise cu intenție, oricât de vag vor să-l facă să pară cei ce au sesizat CCR. Totodată, în marea majoritate a cazurilor abuzul este însoțit de obținere de foloase necuvenite (șpagă), de aici și faptul că dosarele sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție. Există intenție. Mereu. Punct.

 

Victimizarea

Toată tevatura se crează în jurul genericului “funcționar”, creând în ochii opiniei publice imaginea unui angajat la ghișeu plătit prost, pasibil de erori involuntare care-i pot atrage neplăceri disproporționate de ordin juridic, personaj cu care publicul larg e predispus să empatizeze. În realitate, ținând cont de faptul că dosarele DNA întocmite pentru abuz în serviciu au vizează infracțiuni cu prejudicii de peste un milion de euro (fiecare dosar), portretul victimei justiției se cam șterge. Suspecți sunt, în general, actuali sau foști miniștri, parlamentari, primari, prefecți. Altfel spus tipul de gherțoi baștan cu 2 SUV-uri pe cap de beizadea răsfățată, palate opulente, obiecte de artă, bijuterii și nenumărate conturi. Inclusiv (sau mai ales) urmăriții penal din dosarele în curs, care au ridicat problema ipoteticei neconstituționalități a articolului 297 din Codul Penal, lasă de înțeles că prin asta vor să protejeze simplii cetățeni angajați la stat și nu pe ei înșiși.

 

Teoria dosarului penal, ca instrument electoral

Basmul ăsta e vehiculat, în general, de toată suflarea pesedistă, partdiele lor satelit ALDE și UNPR + nucleul dur al fanilor, și ocazional de personaje dubioase din celelalte tabere (ex. Udrea). “Mă saltă ăștia nu pentru că sunt ultimul ticălos corput, ci pentru că ăilalți, care țin hățurile justiției, au interes să-mi închidă gura slobozitoare de adevăruri incomode”. Tema asta capătă un contur mai bine definit acum, în an electoral, miza alegerilor fiind prezentată tot mai des ca mobil al acțiunilor “heirupiste” ale procuraturii.
Problema e că electoratul român e ridicol de insensibil la dosarele penale ale candidaților. PSD – probabil viitor mare câștigător al alegerilor de anul acesta – are ca președinte de partid un condamnat penal definitiv tocmai pentru fraudarea unui referendum. La București, Gabriela Firea, candidat al aceluiași colcăind-de-penali partid, are mari șanse la victorie, în ciuda programului de campanie idiot. Personaje ca Vanghelie sau Piedone se bucură în continuare de popularitate, într-un oraș cu electorat așa-zis educat, semn că pe alegătorul român îl doare fix în cur de acțiunile Justiției. În mediul rural e liber la furt din bani publici, dacă preotul din sat girează pentru apropierea de Dumnezeu a candidatului.

 

Cine mănâncă căcat pe tema asta?

O șleahtă de urmăriți penal care au început să simtă fiori reci pe șira spinării de la răcoarea ce-i paște ori pe ei, ori pe prietenii lor ce i-ar putea, la o adică, trage în jos. Ca de exemplu:
  • Călin Popescu Tăriceanu, șef al Senatului, reprezentant al unui partid parlamentar pe care nu l-a votat nimeni, niciodată, proaspăt urmărit penal. Argat al băieților mai versați din PSD, cărora nu ezită nicio secundă să le ia apărarea în fața legii. Genul de om cu mâinile strânse pe tivul fustei, gata în orice moment să și-o ridice în fața procurorilor ce au venit să-i salte camarazii. Traseist politic de nivel olimpic. Scuterist. Incapabil să facă distincția între “care” și “pe care”. Ce-i drept, marele lătrău nu a abordat în mod direct discuția despre abuzul în serviciu, dar trebuie recunoscute “meritele” pe care le are în ceea ce privește nenumăratele flegme pe care le-a slobozit în direcția a tot ce înseamnă justiție.
  • Nicușor Constantinescu, baron local din zona mazăreificată a României, genul căruia i se face răuț de fiecare dată când e așteptat să dea explicații.
  • Alina Bica, cunoscută în popor ca “pizda aia de la DIICOT ridicată de mascați”, genul de panaramă care te fură pe tine pentru haine și accesorii scumpe sau pentru mers la salon, ca să își crească cota în fața dârlailor cu valoare. Ah, poporul român, acest haiduc involuntar al prostituției la nivel înalt.
  • Elena Udrea, care după ce că gata își recunoaște faptele, bașca mai dă și în gât pe cine-i vine la gură, vine cu aer de superioritate să ne spună că procurorii nu o anchetează cum trebuie. Taci și concentrează-te acolo pe denunțuri, Elena.
  • Traian Băsescu, personaj simpatic, care parcă aș vrea să fie tatai-miu de la Constanța, dar în gura căruia a venit momentul să nu mai căutăm răspunsuri la întrebări de importanță națională. Fostul Președinte a preluat trendul din mers, doar doar contribuie și el la mult dorita lipsă de pârnaie în cazul ex-ministrului său preferat. Poți vedea aici un montaj de declarații în care fostul președinte e mai relaxat cu infracțiunea, atunci când e vorba de adversari politici sau când e vorba de parteneri politici la care nu ține la fel de mult. Căcat. Când nu e vorba de Udrea.

 

Miza

Evident, urmăriții penal vor să scape. Mai mult de atât, aplicarea legii mai favorabile poate, în cazul dezincriminării faptei, în unele cazuri, să pună în libertate inclusiv condamnații definitiv pentru abuz în serviciu ce ispășesc astăzi pedeapsa.
Însă, dacă CCR va răspunde afirmativ sesizării privind articolul 297, nu înseamnă automat că fapta este dezincriminată, ci Parlamentul poate înlocui textul cu unul previzibil, mai puțin vag, însă asta ar însemna ca vor avea în mână soarta propriilor dosare. Sunt curios ce finalitate ar avea asta. Găleți de mir.
Să nu uităm că Parlamentul a scris Codul Penal, deși acum încearcă să o facă sa pară ca și cum ar fi venit Moise cu el bătut în piatră, iar ei sunt acum victime ale ambiguității textului. Nu, voi l-ați scris așa. Boilor!
Problema e că nu a fost asta ultima tentativă a ticăloșilor ăstora de a scăpa de răcorică (alte exemple fiind măgăria cu superimunitatea avocaților – cu dedicație pentru cuplul Victor Ponta + Dan Șova – sau marțea neagră). Din nefericire, sunt oameni de rând ce încep să creadă aberațiile pe care le varsă pe gură diverși jegoși, precum cei de mai sus. E important să fim pe fază la fiecare încercare și să vorbim despre asta.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *