Mucoșii

În școala generală exista elevul ăla, cel mai prost din curtea școlii, de care făcea mișto toată clasa. La oamenii de peste 20 de ani conceptul ăsta s-a transformat din “cel mai prost din curtea școlii” în “membru de partid”. Bine, nu vorbim aici de orice partid, vorbim de monstruăzitățile PSD, PNL, ALDE, PMP, etc.

Există un calcul pentru determinarea diferenței maximă de vârstă în cuplu: dacă partenerul are mai puțin decât jumătatea vârstei tale + 7 ani atunci e prea tânăr. Ar trebui să existe o formulă asemenea și pentru înscrierea în partid, de exemplu: dacă liderul partidului e în politică de mai mulți ani decât jumătatea vârstei tale + 7 ani atunci clar nu ai ce căuta acolo.

Sunt mai multe motive pentru care se nasc acești “mucoși ai partidelor”, oameni sub 30 de ani care se înscriu în partide ai căror votanți dispar de alegeri la alegeri din cauze naturale. Îi vei vedea cel mai des cerșind semnături pe la colț de stradă sau împărțind pliante, indiferent că afară sunt 45 de grade sau lapoviță și ninsoare. Și poate te-ai întrebat vreodată “pentru ce toate acestea?”

Răspunsul e simplu. Pentru că aceștia sunt oameni care cred cu tărie în doctrina partidului și vor să fie părtași la reformarea României prin mijloace democratice. Lol, jk. Evident că nu.

Categoria 1 – micii Titulești

Sunt cei care cred că vor avansa pe cale ierarhică și vor ajunge la rândul lor mari oameni politici precum Dragnea, Ponta, Blaga sau Băsescu. Și-și imaginează asta pentru că la un moment dat au fost plimbați pe banii partidului la mare sau la munte, unde un semi-lider de partid le-a ținut un discurs motivațional la modul “Bla bla bla voi reprezentați viitorul, partidul se bazează mult pe voi hurr durr”. Îi vei auzi întorcându-se de acolo cu texte precum “Bă, știi ceva, de fapt Udrea nici nu e așa rea”. Of, micuțule spălat pe creier.

in-psd

Categoria 2 – Șmecherașii

Alții intră în politică cu scopul de a face bani. Ei știu că în politică se învârt banii. Ce nu-și dau seama, însă, e că banii ăia nu sunt accesibili pentru pulifricii de partid, dar asta nu-i va opri să spargă toți banii pe care i-au primit de la filiala locală pentru semnăturile strânse pe haine scumpe care să le consolideze imaginea de politicieni de succes, care au descoperit în politică secretul traiului pe picior mare. Cămăși cu butoni de argint pe care să-și șteargă mucii la următoarea ședință de partid, unde vor fi iar față în față cu idolii lor, campionii la para-ndărăt.

Categoria 3 – Proștii Naivii

Cea mai tristă categorie, cei care intră-n partid știind că o să se murdărească până-n gât de căcat, dar sunt ferm convinși că ei vor reforma partidul din interior. HAHAHAHAHA. Dacă stai pe lângă ei ai șanse să remarci exact momentul în care li se frânge inima când o beizadea de boss de partid, cu Q7 și un ceas la mână de câteva jdemii, obține poziția pentru care ei au îndurat toate umilințele la care i-au supus mai marii.

Categoria 4 – Celebrii

Nu în ultimul rând, cel mai scârbos tip, mucoșii celebri, pe care partidele îi vânează pentru simplul motiv că prostimea deja le știe numele și nu-i vor identifica greu pe buletinul de vot. De obicei oameni ratați / trecuți în domeniul din care provin, dispuși să-și vândă imaginea pentru beneficiile politice (ex. Mihai Sturzu, un pic de combinație cu categoria 3).

Din această ultimă categorie era gata să facă parte și Cătălina Ponor, dar a zis pas. GG Cătălina, dă-i în căcat. Să ne amintim că și Gabriela Szabo a făcut pasul ăsta la un moment dat, a fost Ministrul Tineretului și Sportului (tot de la PSD) și treaba a decurs cam așa:

 

szabo

 

În concluzie, oameni buni, oricât ar fi de greu găsește-ți în adâncul sufletului spiritul de bully și hai să-i luăm la penis pe prietenii noștri căzuți pradă vreuneia din situațiile de mai sus. Știu că îți iubești prietenul, dar e ok să îi aduci aminte din când în când că i-a rămas căcat pe la gură de la ultima ședință. Că e celula canceroasă cu ajutorul căruia tumorile astea politice recidivează la fiecare alegeri. Că care o mai fi membru de partid corupt mă-sa-i Udrea.

#unitiintervenim

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sătul de tipul ăla enervant care-ți răspunde cu “da, bă, l-am citit!” când îi dai să citească un articol? Devino tipul ăla. Urmărește-ne pe facebook.