Tăriceanu – Dead Man Walking

Aflat pe patul de moarte al politicii românești, Călin Popescu-Tăriceanu își horcăie ultimele deliruri. Electoratul nu apucă să-și scuture bine capul încercând să înțeleagă pe deplin gradul de imbecilitate al ultimei declarații, că Tăriceanu lovește din nou. Cea mai recentă gogomănie a președintelui Senatului, scoasă probabil direct din curul tăbăcit de șaua scuterului, e propunerea de înființare a Autorității Naționale a Interceptărilor, controlată în parte de Parlament. Adică de el. Să se intercepteze singur, cumva. Îi vom spune acestui procedeu “Masturbceptare”.

Problema lui Tăriceanu e că e ascultat fix de cine nu vrea el. Alegătorii îl ignoră ca pe-un furuncul, ferm convinși că o să treacă de la sine, pe când DNA-ul e cu urechile pe el. Pe vremuri era boss, era Primul Ministru al României și avea un sponsor bazat (pe Dinu Patriciu, fie-i țărâna zăcământ de petrol). Avea un aliat politic coios, în persoana Președintelui de la acea vreme, Traian Băsescu, căruia nu ezita să-i mai trimită câte-un bilețel atunci când dorea să dea o dedicație. Asta până să se bage fufa aia de Udrea în bromance-ul lor.

 

Lapte, șuncă, 1 kil de cartofi, Patriciu liber, pâine și dacă are ouă ia patru.

Lapte, șuncă, 1 kil de cartofi, Patriciu liber, whisky pentru tine – fac eu cinste, pâine și dacă are ouă ia patru. (foto: mediafax)

 

Acum Tăriceanu a ajuns mic. Dacă nu e cuminte și nu papă tot din farfuria cu resturi pe care i-o servește PSD-ul, Dragnea nu-l va mai trage de lesă după el la alegerile din decembrie. Și astfel pula prag electoral, pula Senat, canci masturbceptare, canci imunitate. Iar Tăriceanu are nevoie de imunitate, mai ales după ce a picat de prost în schema de prins fazani a DNA.

Președintele Senatului mai are o problemă: prea mult timp liber. Timp pe care în loc să-l investească în stat la coadă la DRPCIV, alege să și-l petreacă inventând idei. Mai deunăzi se încorona Apărătorul Suprem al Democrației și al Statului de Drept în fața abuzurilor justiției. Ce te încordași așa, patroane? A, da, ai nevoie să fii scut uman pentru Dragnea și ai lui, că dacă nu-i suficient de bine periată mustața lui pân’ la toamnă o să ai mai puține voturi decât membri ALDE. Și după aia vii să ne arăți pe ursuleț unde te-a atins Kovesi.

Și apropo de voturi. Am avut deja un partid în Parlament (ba chiar și la guvernare) – UNPR, care nu a primit în toată existența sa un singur vot la alegerile parlamentare. A cărui siglă nu a fost tipărită pe niciun buletin de vot. ALDE are mari șanse să fie al doilea, iar Tăriceanu să fie trimis la iarnă să li se alăture în cimitirul politic lui Năstase, Ponta și Oprea. Dar e amuzant să-l privim dându-se cu curul de pământ în tot timpul ăsta.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sătul de tipul ăla enervant care-ți răspunde cu “da, bă, l-am citit!” când îi dai să citească un articol? Devino tipul ăla. Urmărește-ne pe facebook.