A Serbian Film

Zăpada de peste Orșova reflecta ultimele raze ale Soarelui rece, de decembrie. În Loganul alb, Sebi încerca să spargă liniștea apăsătoare ce se așternuse de două sute de kilometri.

Sebi: V-am zis-o pe aia când ne-a căutat Koveși 2 ore prin parcare la hotel și eu cu Coldea eram la curve?

Alex: Da, de două ori…

Sebi: Abia aștept să apară la RTV, să vezi ce circ iese.

Alex: Aha…

Alex nu mai suporta optimismul cretinel al fratelui său. Știa că situația era mult prea gravă ca să mai fie loc de povești idioate din tinerețile sale. Acceptase să îl ajute doar pentru că atunci când erau mici Alex a trecut peste Sebi cu sania și încă mai avea mustrări de conștiință.

Nici Vasile Călăuză nu gusta poveștile lui Sebi, în principiu pentru că nu știa cine e Sebi sau cine sunt Koveși sau Coldea. Poate dacă ar fi știut le-ar fi cerut celor doi frați mai mult de 5000 de euro. Sau poate că nu, căci Vasile nu era genul de om care sa facă prețul după om. Făcuse suficientă avere pe vremea lui Ceaușescu, când trecutul Dunării înot, noaptea, era la ordinea zilei.

Sebi: Alex, mi-ai luat și mie ceasul ăla…

Alex: (întrerupându-l) Nu, nu ți l-am luat!

Sebi: Hai, coae, un lucru te-am rugat și yo…

Alex: Sebi, înțelege că acolo unde mergem noi nu e loc să epatezi, cu ceasuri, cu haine nu știu de care. Trebuie să ai răbdare un timp, până când se așează lucrurile, să te întorci curat și să te scalzi în cât lux vrei. Mai știi ce ți-a zis Nea Liviu.

Sebi: Păi ar face bine să se țină de cuvânt Liviu cu treaba aia, că am lăsat niște casete d-alea și cu el la RTV.

Alex: Hai, bă, Sebi, dă-o-n pula mea, ți-ai și găsit cu cine să te iei la șantaj. Știi că e om de cuvânt. Poate aude că faci căcaturi de-astea și te lasă-n pula goală. Ce crezi, că o să îi scape pe toți și pe tine te lasă ca pe o gâscă, la sârbi?

Sebi: Bă, eu nu mai am încredere în nimeni, că așa am fost și cu Koveși la plajă și acuma și-o arde ca și cum am lăsat-o gravidă și-am fugit.

Alex: Cu aia e altă treabă, ți-am zis să nu te bagi cu femeia că aia e dementă și nu pune botula căcaturile tale.

Sebi: Nu știu, coaie, până nu îl văd eu pe Liviu că a semnat legile alea șmechere nu am nicio obligație față de nimeni.

Alex nu știa dacă să mai continue. Nu fu însă cazul, căci de pe bancheta din spate Vasile Călăuză își drese vocea și anunță

Vasile: La următoarea intrare, pe stânga.

Alex apucă suav volanul Loganului și viră în direcția indicată. 100 de metri mai încolo, la marginea aleii de pământ înghețat era un MCV alb, colantat. Imediat ce trecură de el, Sebi oftă cu sunet.

Sebi: Să-mi bag pula, credeam că e Poliția!

Alex: Erau de la forări puțuri. Și dacă era Poliția, ce?

Sebi: N-am chef să mai văd Poliția toată viața mea! Mai ales acum.

Vasile: Oprește aici. Imediat după aia să-mi dai cheile. Alex făcuîntocmai. Era întuneric deja de vreo 20 de minute.

Sebi se duse la portbagaj de unde scoase două rachete de tenis.

Alex: Ce pula mea faci cu alea?

Sebi: Pentru mers pe gheață.

Alex: …cu alea se merge pe zăpadă, idiotule! Ca să nu te afunzi.

Vasile: Nu vă mai certați, că nu e cazul nici de una nici de alta. (ținea în mâna o anvelopă de camion, umflată). Dunărea nu e înghețată, traversăm cu asta.

Sebi: Oaaa, evadare din Alcatraz, sa moară mama!

Vasile: Băi Alcacraz, ia de dă la pompă!

Sebi se enervă puțin, nu era obișnuit să i se vorbească așa. Se temperă repede cu gândul că Vasile e doar un țăran amărât, n-avea rost să se certe cu el. Plus că avea doua mari lopeți în loc de palme, iar Sebi, în lumina ultimelor evenimente, nu mai era chiar în formă.

Anvelopa era gata umflată, fermă dar nu tare. Numai bună.

Sebi, ghemuit pe vine, cu mâna în apă: Ce rece e, băga-mi-aș…

Vasile: V-am legat placajul ăsta pe fundul anvelopei. Nici n-ar trebui să vă udați până pe partea cealaltă. Aici aveți două lansete și cizme de cauciuc. Dacă vă prin sârbii ziceți că erați la pescuit și v-a luat curentul. Astea sunt vâslele.

Alex: Bine, Vasile, ai banii în torpedou. Te așteptăm să-i numeri.

Vasile: Merg pe încredere. O singură dată a încercat unusă-mi dea țeapă. L-au adunat pescarii la Giurgiu, mort de două zile. Cred că ține și de karmă. Hai baftă băieți, am plecat.

Alex puse anvelopa pe apă și o ținu cât să se urce Sebi. Apoi sări și el în ea. Curentul îi împinse repede de la mal.

Alex: Dă tare din vâsle, Sebi, că tre să ajungem repede pe partea cealaltă.

Sebi: Băăăăă, ți-am zis când am fost la rafting cu Koveși și Coldea?

Alex: Taci în pula mea și vâslește.

Sebi: M-am udat la picioare, băga-mi-aaaaș… Bă, asta se desumflă?

Alex: Dă mai repede la vâslă!

Dunărea începu să-i împingă în aval cu viteză, printre sloiuri de gheață.

Sebi: Alex, se desumflă bă, am luat apă la cizme, ne-a tras țeapă călăuza!

Alex: Nu ți-a dat, coaie, țeapă. Taci și vâslește în pula mea că ajungem la bulgari, nu la sârbi.

Sebi: Futu-ți morții mă-tii, Vasile, asta e pe jumate desumflată. E omu‘ lu Coldea, știam eu. O să murim înghețați.

Zorii zilei se iveau peste cabana lui Dragan. Tocmai se pregătea să-și încălzească ceaiul la ibricul său ciobit, când auzi bătăi în ușa masivă. Deschise, și-i văzu pe cei doi, cu pantalonii înghețați și fețele vineții.

Alex: We’re Vasile’s friends…

Dragan: Oh, Vasily. Yes. Come in!

Frații se așezaseră lângă sobă, cu ceaiul în mână. Nici unul nu zicea nimic. Nu mai zisese nici unul nimic de când ambarcațiunea lor improvizată eșuase pe malul sârbesc. Mai încolo, zâmbind, Dragan ascuțea un brici vechi.

…va urma

partea a II-a, aici

Lundby A Winter River – Anders Andersen

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *