Mircea. Partea a III-a – “14 ani de sclavie”

Porțile penitenciarului se deschiseră scârțâind. Mircea așteptă îndemnul gardianului, înainte să își facă curaj să pășească.

– Haideți! Ordonă gardianul, într-un glas atât de monoton încât nu puteai să îți dai seama dacă a spus-o cu politețe sau cu sictir.

– Da! confirmă Mircea, căzut pe gânduri.

O ușă de termopan se deschise și dezvălui un hol lung. Gardianul îl opri pe Mircea în dreptul celei de-a treia uși. După câteva minute de așteptare, în capătul opus al holului se deschise o altă ușă. Varanul ieși primul, urmat de doi gardieni. Mircea se surprinse mimând un zâmbet. Se aștepta să se simtă mai fericit văzându-l după atâta timp pe cel care-l ocrotise atâția ani, dar nu putea să nege că o piatră grea îi apăsa pieptul. Varanul se apropia încruntat. Purta un trening gri. Era vizibil îmbătrânit și cu câteva kilograme mai slab decât atunci când binomiștii îl săltaseră.

– Ce faci, camarade? rosti Mircea, supărat pe sine că nu s-a gândit din timp cum îl va întâmpina pe Suprem, fiind nevoit acum să improvizeze.

Varanul nu răspunse. Unul din gardieni deschise ușa camerei de la jumătatea holului. Deținutul intră hotărât, primul.

– Haideți, vă rog! Îl pofti gardianul pe Mircea, care își îndreptă pentru prima dată privirea spre ușa camerei în care avea să intre. Un fior rece îi străbătu șira spinării, în timp ce un val de căldură îl străbătea invers, pornind din stomac și până-n vârful creștetului, înroșindu-i urechile. Văzuse plăcuța lipită pe ușă. Scria “CAMERA CONJUGALĂ”. În sfârșit, avea să se întâmple. Aștepta de mult. Știa că această zi avea să vină, însă și-o imaginase altfel. În alt loc, în alte condiții. Poate în America, unde cei doi petreceau mult timp împreună, dar Mihai îi întrerupea de fiecare dată când atmosfera devenea interesantă.

Ușa se închise în spatele celor doi. Mircea era mut. Trecuseră 20-30 de secunde de când intraseră, dar tensiunea dintre cei doi făcea să pară că a trecut o eternitate. Varanul grăi primul, cu o voce pe care Mircea nu o recunoștea.

– Ce faceți, bă, voi acolo, la Antene?

– Luptăm, prietene! Nu ne lăsăm, suntem aproape de a-i dovedi. Am câștigat guvernarea, mai avem puțin și dăm jos Binomul.

Răspunsul nu veni, așa că după o scurtă pauză, Mircea trase concluzia că Varanul vrea un răspuns mai amplu, așa că continuă:

– Legea grațierii aproape că a trecut, deși ăștia de la PSD au pus toți incompetenții să se ocupe de ea. Da’ să știi, camarade, apropo de incompetenți, că și la noi în trust am impresia că sunt o mulțime de trădători. Am rămas puțini care se luptă cu adevărat pentru tine. Doar ăia care au fost mereu la sacrificiu, în linia întâi. Eu, Mihai, Dana, Radu… Dar pe de altă parte am impresia că Bendeac, Răzvan și Dani ne iau la mișto cauza. Bendeac l-a adus la Antena 1 pe Micutzu, un comediant care face panaramă de mine, că sunt sclav, că astea… Razvan și Dani l-au adus pe antrenorul motociclistului pe care era să-l bat de să se cace pe el, dacă nu oboseam. Mie mi se pare că nu tragem toți la aceeași căruță și…. mna! își încheie Mircea neconvingător pledoaria.

De data asta așteptă mai mult un răspuns, dar mogulul privea impasibil. Mircea se gândi că poate nu are chef de vorbă. Că poate altele erau așteptările, ținând cont și de camera în care se aflau. Își făcu curaj și întinse mâna către fața Varanului, în încercarea de a-l mângâia suav pe obraz.

– IA MÂNA DE PE MINE!!! urlă Varanul, deși Mircea nu apucase să-l atingă. Sacrificiu? SACRIFICIU? Futu-vă-n gură de viermi inutili. Luptați? Voi, mă? Luptați voi pentru mine?

Mircea se făcu mic în scaun.

– Trebuia să fiu ieșit de mult de aici, futu-vă Dumnezeii mamii voastre de incompetenți. V-am lăsat o armată de oameni, cu tot ce aveați nevoie, cu cel mai mare sediu! L-ați pierdut și pe-ăla, în timp ce tu jucai leapșa cu motocicliștii.

– Da, dar noi n-aveam cum să…

– Taci futu-ți Cristoșii mă-tii! Trebuia să muriți acolo, cu ei de gât! Mi-ați mâncat banii pentru care fac acum pușcărie și nu ați obținut nimic, derbedeilor! Vă calc în picioare când ies.

– Dar am… PSD…

Mircea nu-și mai găsea cuvintele.

– Și acum vii aici să te plângi că te ia Bendeac la mișto? TOATĂ LUMEA TE IA LA MIȘTO, papagal coclit, că eu te-am învățat să manipulezi fin și tu ai ajuns să fii râsul curcilor. Să-ți măsori tu pula cu toată lumea. Să fii tu coios. Și eu putrezesc aici. Eu i-am adus pe Bendeac și pe ceilalți pentru rating, ca să recupereze din banii ăia pe care i-ați tocat voi. Da’ din cauza voastră s-au dus dracu și reclamele. Nu-ți convine că își bat colegii joc de tine? Păi pleacă, bă! Du-te la PRO Tv să fii bufonul care ai vrut mereu să fii. Să văd dacă te mai primește cineva după anii ăștia în care te-ai compromis, în care ai ajuns să mă faci de râs. Pe mine, bă, care ți-am dat un sens vieții. Te omor, futu-ți… IEȘI! IEEEEEEȘI!!!

Mircea se ridică, răsturnând scaunul. Ieși fără să mai aibă timp să dea o replică. Gardienii erau după ușă, leșinați de râs. O luă la fugă către ieșire.

– Aloo, domnu’, stați să vă-nsoțesc, n-aveți voie singur!

– Lasă-l, bă, dă-l în pula mea! zise celălalt gardian.

Ajuns în stradă, Mircea încercă să-și tragă sufletul. Avea pulsul 250. Vomită violent. Acum vedea totul. Era un ratat, certat cu toată lumea, păcăliciul tuturor. Toate astea pentru un om care acum îl ura din tot sufletul. Un om de care ar fi vrut acum să fugă, dar cine să-l primească? Se gândi la tabăra dizidenților, Bendeac și ai lui. Cei ce erau acolo doar ca să îi toace banii Varanului. Da, gândi el, sigur ei o să-l înțeleagă. Scoase telefonul și-l apelă pe Bendeac.

– Alo? Cine e?

– Sunt Mircea.

– Ce? Care.. aaa.. de unde ai numărul meu?

– Nu contează, ideea e că m-am certat cu Varanul și aș vrea să…

– Marș, mă, în pula mea de-aici! Să nu mă mai suni!

Auzi-l, bă, p-ăsta! mai auzi Mircea, în timp ce i se închidea telefonul în nas.

Căzu în genunchi. Era transpirat tot. Urechile îi vâjâiau. O mașină trecu pe lângă el, cu șoferul înurându-l “Dă-te bă în pula mea din mijlocu’ drumului!”. Dar Mircea nu-l auzi. Coborî ochii spre telefon. Formă un număr. La capătul celălalt, răspunse o femeie. Mircea, cu vocea tremurândă și ochii în lacrimi:

– Nu mai pot. Mă întorc acasă, mami.

Partea I

Partea II

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *