Monastirea Argeșului. Partea I – atribuirea contractelor

Duminică după amiază. DN-ul aglomerat, ca de obicei, plin de turiști care se întorc din vacanță. Drumul era presărat cu atâtea echipaje de poliție încât  Waze-ul zbârnâia din trei în trei minute. Se circulă legal, cu viteza adaptată la condițiile carosabilului. Un polițist cască sub cască, în timp ce e luat pe stație de un coleg.

– Colega, dă-i drumu’, că vine.

Polițistul se trezi din amorțeală și țâșni la marginea drumului. Sirenele începură să se audă din depărtare. Negru Vodă se întorcea din delegație, din Vâlcea, unde participase la o inaugurare de drum județean.

– Bă bă bă bă! Stai așa! Oprește! Oprește! se precipită Vodă.

– Stop stop! Echipajele, opriți! OPRIȚI! urlă pe stație agentul din mașina în care era și Vodă.

Coloana trase pe dreapta. Negru Vodă așteptă polițistul să îi deschidă portiera. Coborî, trase aer în piept și rămase câteva secunde cu privirea pierdută înspre câmp.

– Bă, ce pizdă ar fi o mănăstire aici. Vasile?

– Viorel, să trăiți! îl corectă umil consilierul său, care călătorea în aceeași mașină.

Era consilierul său de peste un an, însă Vodă nu reușea să îi rețină numele. Ce-i drept, Viorel nu era tocmai un personaj memorabil.

– Dă-te jos și fă niște poze.

Viorel scoase telefonul în timp ce veni alături de domnitor. Începu’ să tragă cadre.

– Fă și o panoramică. Și mai încolo. Fă și la drum. Dă-te mai în spate, hai, mă, Vasile, ce dracu’, dă-ți interesul.

– Da, șefu.

– Ai făcut? Dă să văd. Da, bine. Șterge-o pe asta că e mișcată. Hai să mergem.

Vodă rămase tăcut restul drumului. Consilierii săi nu-l prea luau în serios când venea vorba de astfel de idei. În general le uita până a doua zi. De astă dată, însă, de îndată ce ajunseră la cetate, domnitorul își chemă toți secunzii.

– Gata, bă, o facem. Ia ziceți, cât costă să trântim monastirea aia acolo? Vlad, arată-le pozele!

– Viorel, șefu. Stați sa conectez bluetoothul la Smart TV.

– Câte voturi credeți că ne aduce, la o adică, dacă o facem?

– Păi am luat 65% în Argeș la ultimele alegeri. Dacă facem ceva frumos batem în 80 la următoarele.

– Bun. Cea mai frumoasă mănăstire facem.

– Eu zic că cu 250.000 de euro o scoatem. Am eu un prieten arhitect, vă face ceva frumos. Mi se pare că chiar are un proiect de mănăstire pe care voia să-l pitch-uiască.

– Cheamă-l încoa!

sursa: http://4.bp.blogspot.com

Peste 2 zile arhitectul se prezentă. Își etală, mândru, schițele pe biroul lui Vodă.

– Da! exclamă Vodă. Da, îmi place. Auzi da nu putem să îi mai punem niște înflorituri pe la streașină?

– Ba da, dar costă extra. E mult de muncă să le gândești, Măria Ta.

– Cât vrei pe proiect?

– 100 000, Măria Ta.

– 100 000? Păi mă costa vreo 200 000 să o construim, sare de buget

– Da, Măria Ta, dar iese ceva frumos, o să se scrie balade despre ea.

– Vasile, avem bani la buget?

– Nu, șefu, dar mai luăm de la locală. Și e Viorel, Măria Ta.

– Hai, să îi dăm drumul. Pregătește licitația pentru firma de construcții.

– Dacă nu te superi, Măria Ta, am eu un băiat, face treabă bună. Manole îl cheamă, e cel mai bun meșter. Eu zic să îi atribuim direct lucrarea. Zic să nu vă vină cine știe ce zidar și să iasă prost. Pentru ăsta garantez eu, i-a făcut baia lu’ vară-mea. Știți cum e gresia? Țiplă! Știe și instalații sanitare, și electrică. tot, cap-coadă.

– Da, mă, dar nu trebuie să facem licitație? E sumă mare..

– Păi da, dar o spargem în mai multe proiecte. Zidurile unul, acoperișul altul, pictura altul și tot așa. Nu mai e nevoie de licitație. Băiatul are deja mai multe firme, că are neam mare și e fiecare cu firma lui. Chiar acum îl sun, știam că lucrează la o pivniță la un boier, dar zicea că termină săptămâna asta.

– Bine, mă, sună-l și trimite mașina după el, când e.

Luni dimineața Manole era în fața palatului, la o țigară, cu Viorel.

– Bă, vezi că îți iau doar 10%, că te cunosc. Știi că de obicei iau 25, dar o ții pe sor-mea. Da cere cât ți-am zis, nu fi prost.

– Bă Viorele, e mult 400 000, mânca-ți-aș gura ta!

– Nu fi prost, zici și tu că e de muncă la turnurile alea răsucite, că costă mult înfloriturile că le comanzi din Italia, harneală de-aia, că Vodă pune botu. Nu fi fraier. 40 000 io, pe tine te costă 50 000 materialele, 10 000 dai la zilieri și rămâi cu 300 000. Om te faci.

– Mi-e rușine, Viorele, îl fur pe om. E domnitor, ce naiba.

– Da bă, că dă de la el.

Trecuseră 40de minute de când începuse întâlnirea. În tot acest timp vorbi numai Vodă. Pasămite chiar era entuziasmat de acest proiect.

– Da, băieți. Cred ca ați înțeles despre ce e vorba. O facem?

– Da șefu. știe băiatu, să-l vedeți cum lucrează, ce mâna are! interveni Viorel.

– Zi, Manole, cât mă costă?

– Ahem. 400 000, Măria Ta, răspunse Manole cu voce tremurândă.

– Cââââât? N-am cum, e mult.

– Da, șefu, dar dacă vreți și cu înflorituri, și cu materiale de calitate. El așa lucrează, numai cu Ceresit, cu tablă de-aia bună de 5, cărămidă de-aia de izolează ca să fie ieftină căldura după aia. Dacă vreți ceva de calitate costă. Decorațiunile alea trebuie aduse din Italia, că nu face nimeni la noi așa lucrătură în rigips. Băiatu e meșter, nu e sculptor.

– Pfoai de pula mea. Și de unde facem rost de bani, că dăm gaură în buget. Luăm de la pensii, de unde?

– De la infrastructură, Măria Ta, rărspunse prompt, Viorel. Lasă că mai merge și fără autostradă un an doi. Și-așa mai durează studiul de fezabilitate. Apropo de studiu de fezabilitate, am vorbit cu un văr, are firmă de consultanță în construcții. Îl face cu 150 000.

Comisionul lui Viorel era 25 000.

– Bă, mă băgați în pământ! De la 250 000 am ajuns la 650. V-ați tâmpit toți? De unde banii ăștia?

– De la oameni, Măria Ta. Facem campanie de donații, vorbim cu primarii din zonă, fiecare să dea pentru biserică, dacă vor mănăstire frumoasă. Lumea dă când e vorba de Dumnezeu. Vorbim cu popii, le punem target. Eu zic că strângem lejer 100-150 000 așa.

– Bă, dar iese frumos, da?

– Cea mai frumoasă, Măria Ta. O să te țină minte lumea.

– Bine mă, băieți. În cât timp îi dăm drumul?

– Băiatul care se ocupă de studiu zice că e gata într-o lună. Până atunci atribuim lucrarea pe firmele lui Manole, aici de față. Eu zic că în trei luni e gata. Așa-i Manole?

– Dacă vin banii, da. Îmi iau niște băieți, cei mai buni, lucrează repede și bine, răspunse Manole, căruia îi vâjâiau urechile atât de tare că nu auzise nici jumătate din discuție

– Bine, bă, băieți. Îmi aduceți contractele când sunt gata, numai să le semnez.

– Să trăiți, șefu! N-o să vă pară rău.

În drum spre ieșire Manole încă nu-și revenise. Viorel zâmbea mulțumit.

– Ce-ai bă de ești așa morcovit? Te-am făcut cu 300 000 de euro și tu ești supărat?

– Nu, bă, Viorele. Dar e furt pe față. Și e mănăstire, Viorele, ne bate Dumnezeu.

– Lasă bă, că îi dăm și lui partea. Cred că de 30 000 închide ochii.

Izbucni în râs.

– Du-te dracu, Viorele, nu se glumește cu d-astea.

…va urma

Comments

comments