Taxi – Hârtia va fi maro

– Hârtiiieeeeee! se auzi urletul lui Dan, din toaletă. Am zis HÂRTIIIIIIEEEE!

Soția sa, Irina, sări ca arsă de pe canapeaua pe care stătea și se uita pe Digi24. Știa că dacă Dan țipă, e grav. În general își proteja vocea. Naiba știe pentru ce, căci nu mai avusese un concert de Doamne-ajută de luni bune.

– Mai repeeede!

– Stai, Dane! Acumaaa!

Irina crăpă ușa toaletei și îi sulul de hârtie igienică ca pe o grenadă.

– Nu din asta, femeia lui Dumnezeu. Hârtie A4, de scris…

– Dar nu te ustură?

– Nu, Irina… Of… Îmi trebuie ca să scriu. Adu-mi și un pix.

– Ce dracului, Doamne iartă-mă, vrei să scrii pe WC?

– Nu mai pune întrebări. Vreau să scriu versuri. Despre proteste. Asta o să o bată pe aia cu lemnul și spațiile mici. O să îl facă invidios până și pe Chrililă.

Irina își dădu ochii peste cap.

– Dar nu vrei, mai bine, să aștepți să termini și o scrii la birou, ca omul?

– Hai mă, scumpa mea, adu-mi hârtie, te rog eu. Aici e cea mai bună inspirație. Smiley unde crezi că își scrie melodiile?

– Ok, bine, stai așa.

Irina începu să cotrobăie prin sertare.

– Irina? Unde cauți tu, unde cauți tu hârtia? Nu știi că e în dulăpiorul ăla mic, din lemn? Sub sertarul cu breloace de ochelari?

– Ah gata. Am găsit. Irina îi pasă hârtia prin ușa întredeschisă.

– Pfff, Dane, cu “atmosfera” asta nu știu ce inspirație ai tu…

– Hai te rog eu… Dă televizorul mai încet. Ba nu, zice de proteste? Dă-l mai tare. Mersi, ești iubibilă.

Dan smulse pixul și hârtia din mâinile soției, suflă în mină și se apucă de scris. Versurile curgeau diaeric. Se mai oprea din când în când să bată ritmul cu pixul în suportul de hârtie igienică. Trase apa și își mai privi o dată opera. Era mulțumit. Obrajii i se umplură de lacrimi. Plângea pentru soarta țărișoarei, Dan fiind recunoscut ca un patriot convins ce sancționează întotdeauna derapajele politice. Plângea de fericire, gândindu-se la vizualizările ce urma să le facă pe YouTube noua piesă, și, nu în ultimul rând, plângea pentru că mâncase picant cu o seară înainte. Ieși din toaletă cu hârtia pe care erau scrijelite versurile în mâna ridicată spre cer și cu pantalonii în vine.

– E gata! Sun băieții să mergem să o tragem!

Irina îl privea zâmbind. Nu era tocmai mândră de imagine, dar era al ei și îl iubea. Stelele care cad, nu pier.

Comments

comments