Zgomotul sticlelor sparte

Atmosfera era relaxată în biroul lui Liviu. Codrin stătea pe un fotoliu și se juca pe telefon. Liviu vorbea cu Șerban despre femei. Nimic nu anunța furtuna ce se îndrepta zgomotos spre ei.

– Păi mai dă-o dracu de vită proastă, cum adică nu pot s-o dau afară? se auzi urlând Mihai de pe hol. Codrin lăsă telefonul deoparte și se ascunse instinctiv în spatele biroului lui Liviu, care-i depășea cu 5 cm vârful cheliei.

Ușa se trânti la perete și Mihai descinse încruntat, cu fața roșie ca focul. Mai roșie ca de obicei.

– Ce căcat înseamnă asta, Liviule?

Codrin se ridică pe vârfuri ca să arunce o privire către scandalagiu, dar nu reuși să vadă peste falnicul birou al lui Liviu.

– Ce ai, Mihaie? întrebă Liviu confuz.

– Păi las-o-n pula mea! De aia m-ai pus Prim? Să nu pot să dau afară un ministru, la o adică?

– Mihai, ba poți să dai afară pe cine vrei tu, dar nu pe ea. Sau pe Olguța. Credeam că ți-am zis.

– Da ce, mă? Ce au astea de-s așa șmechere?

– Nu te privește.

– E, bine Liviule, să vezi ce mă piș eu pe guvernarea ta. O să pici de papagal că nu ești în stare să ții un cabinet mai mult de 6 luni.

– Ce-are ăsta, mă? O ia pe urmele lu’ Sorin? îl întrebă Liviu pe Codrin.

– Cu cine căcat vorbești?

– Cu mine, răspunse Codrin ieșind de după birou, dar doar puțin, cât sa fie aproape de daddy, să îl apere în caz de ceva de furia lui Mihai.

– Șefu, dacă te supără să știi că am poze cu el când face sex anal! rosti Șerban cu un zâmbet libidinos.

– Hai Șerbane, termină cu scârboșeniile astea! răspunse Liviu dezgustat. Mihai, hai să ne calmăm. Bei ceva?

– Da, dă-mi o apă.

– …poftim?

– O apă că am gâtul uscat.

Liviu îl puse pe Codrin să îi ducă un pahar cu apă lui Mihai. Codrin tremura vizibil, gata să verse paharul, dar nu îndrăznea să îi spună nu lui Liviu. Mihai luă o gură de apă și continuă:

– Să fie clar, ori Carmen ori eu!

– Carmen, răspunse instant Liviu.

– Bine, o să rămâi fără oameni pe care să îi numești. Râde Iohannis și cu curu!

– Lasă, Mihai, să nu te mai fută grija pe tine de ce fac eu. Am eu pe cine să pun. Codrine, vrei Prim Ministru?

– Daa, normal, șefu!

Liviu zâmbi părintește și îi mângâie chelia lui Codrin. Acesta se gudură și, dacă ar fi avut, ar fi dat din coadă.

– Vezi, am pe cine să pun.

Mihai nu mai zise nimic. Se lăsă liniștea în biroul lui Liviu. Îi pusese din nou cu botul pe labe. Ca de fiecare dată.

Comments

comments