Moromeții, Partea I – Salcâmul lui Iohannis

Undeva în Teleorman, cu câțiva ani înainte de Campionatul European din douăzeci-douăzeci, se pare că timpul era foarte răbdător cu oamenii. Era începutul verii.

Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. Băiatul cel mare, Paraschiv, își aruncase jos hainele de câmp și îmbrăcă echipamentul de fotbal. Avea meci în liga a 4-a, cu Steaua. Aia adevărată, nu aia a lu’ Becali. Nilă pornise calculatorul și se întinsese pe pat cât acesta boota. Achim, băiatul cel mic, pornise televizorul pe Comedy Central ca să vadă niște reluări de la Two and a Half Men. Tita și Ilinca, cele două fete, se pregăteau de ștrand.

Rămas singur în mijlocul bătăturii, Moromete, tatăl, trăsese căruța sub umbra mare a celor doi salcâmi. Deschise pet-ul de Noroc și apoi ieși la drum cu țigarea în gură.

– Ce mai faci, Moromete? Ai terminat, mă, de sapă?

Moromete se uită la vecinul său din spatele casei ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. “Pe mă-ta și pe tine, fmm de Soroșist trădător de țară!” șopti atunci Moromete pentru el însuși.

– Da, mă, am terminat.

– Ce faci, Moromete, te-ai mai gândit? Îmi dai salcâmul ăla?

Moromete se uită țintă la Bălosu. Nu-l suporta pentru că auzise că votase cu Cioloș. Adică, vorba vine! De fapt votase cu PNL la ultimele alegeri, dar pentru ideea de Cioloș prim-ministru. Când se îmbăta, Bălosu era capabil să recite pe dinafară platforma România 100. Din acest motiv, de fiecare dată când vecinul său aducea vorba de salcâmul de la poartă Moromete nu putea decît să își imagineze cum acesta va ajunge la export, prin firma fantomă a lui Iohannis, Holzindustrie Schweighofer.

– Dar Victor al tău… El nu mai iese la sapă, Bălosule? Sau de când s-a hotărât că dă la facultate nu-l mai aranjează?

Moromete, ca orice PSD-ist, ridiculiza ideea de educație. Credea că asta e calea către a ajunge să muncești pentru una din multinaționalele alea ce vor să vândă România la străini, pe bucăți.

O vreme Bălosu nu mai zise nimic, apoi se prefăcu că schimbă vorba.

– Mă întâlnii pe la prânz cu Albei. Zicea că mâine dimineață o pornește prin sat după impozite.

Moromete rămase nemișcat. Vru să răspundă, dar se ridică pe neașteptate de pe stănoagă și sări spre poartă. Moromete avea un văr în primărie, drept urmare nu mai plătise impozit de vreo 5 ani. Mai mult, cu atâția copii strângea lunar o sumă frumușică din alocații și ajutoare.

– Ilie, unde s-au dus fetele alea? Iar au date-uri de pe tinder? Ce fac eu aici singură? urlă mama, din prag.

– De la tine s-au învățat așa curve, zise Moromete, dar fără curaj.

– Ce-ai zis mă?

– Niculae, treci la mă-ta și vezi ce treabă are! spuse Moromete, pornind încet spre grădină.

– Moromete, unde te duci, mă? strigă Bălosu nemulțumit.

– Stai că mă întorc acu, răspunse Moromete în timp ce scuipă, scârbit, în lateral. Simțea că se uită direct în ochii statului paralel de fiecare dată când era abordat de Bălosu.

– Hai, bă, Moromete! Zi, coaie, dacă mai dai salcâmul ăla…

Moromete făcu un gest nedeslușit.

 

 

Comments

comments