I’m all alone

“Mai vrei ceva, Klaus? Eu mă culc”, spuse Carmen.

“Nimic”, spuse Klaus, îngândurat.

E târziu la Cotroceni. Zi lungă, mai ales după ce ai stat ore bune să cauți review-uri la cazare pe Airbnb. Se uită la ceas. Este ora unu și zece minute.

Klaus își turnă un pahar cu whisky și apăsă butonul roșu de pe birou pe care scria “Mădălina”. De câte ori îl apăsa, purtătoarea lui de cuvânt Mădălina Pușcalău își făcea apariția în maximum 5 minute, la orice oră din zi sau noapte. Foarte util când ai nevoie de un om pe care să-l trimiți după țigări, să ia un bucket de la KFC, sau să o demită pe șefa DNA-ului.

Mădălina intră în 3 minute și vreo 14 secunde, gâfâind.

“Ce doriți, domnule președinte?”, zise ea, ștergându-și transpirația de pe frunte.

“Pune CD-ul meu preferat în combină și dă play la prima piesă”, spuse Klaus.

Mădălina se execută rapid. Ultima oară când încercase să-i explic lui Klaus că CD-urile sunt depășite și că există ceva numit Spotify, Klaus se îmbufnase și rămăsese îmbufnat vreo 3 săptămâni. Puse CD-ul cu Lady Antebellum în combina Telefunken pe care Klaus o adusese cu el de la Sibiu la Cotroceni și apăsă butonul șters pe care cândva scria “play”.

“Mai doriți ceva?”

“Nu, te poți retrage”

 

Este fix ora 1.15

Klaus fredonă cu accent germano-român refrenul. “It’s a quarter after one, I’m all alone and I need you nooow”.

O lacrimă germană i se prelinse pe obraz.

Își termină whisky-ul și se strecură apoi în pat, lângă Carmen. În fond, și mâine e o zi. În Tenerife.

Comments

comments