Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii

Mihai dormea dus în garsoniera sa închiriată într-un bloc de vis-a-vis de Marriott. Era rupt, ieșise în centrul vechi, la agățat, cu o seară înainte. Dormea liniștit, căci în afară de cele 2-3 claxoane ocazionale, de dumincă, nu avea ce sau cine să-l deranjeze. Venise acasă singur, nu avusese noroc.

Două scări mai încolo locuia Andreea. Spre deosebire de Mihai, Andreea era o fire activă, sănătoasă. Deși era duminică, era trează de la 7:00. Acum era puțin trecut de ora 9. Tocmai se întorsese de la alergat și își pregătea micul dejun. De pe canapea o privea Fargo, husky-ul ei, care o însoțea în fiecare dimineață la alergat.

În apartamentul de deasupra Andreei locuia tanti Ecaterina, o doamnă în vărstă de șaptezeci și ceva de ani, rămasă singură în București după ce soțul său murise, iar cei doi copii ai săi plecaseră “afară”. Nu era tocmai genul de bătrânică care să-și petreacă diminețile de duminică la piață și nici nu-și pierdea vremea pe România TV. Se trezea foarte de dimineață, specific vârstei, și avea rutina bine stabilită. Își petrecea majoritatea timpului citind, ceea ce făcea și acum.

Cam așa era viața în cele trei apartamente din zona 13 septembrie într-o duminică obișnuită. Dar asta nu era o duminică obișnuită, căci dacă ar fi fost n-ar mai fi curs cerneală despre ea.

Pe la 9 și-un sfert, timp de câteva secunde, se așternu o liniște mormântală. Total ieșit din comun pentru bulevardele aglomerate ale Bucureștilor. Tanti Marilena nu observă, căci, la respectabila-i vârstă, trăise vremuri în care mai avuse ocazia să audă liniștea. Mihai nu avea cum să observe, căci încă visa. Andreea se opri din tăiat fructele pentru smoothie, nedându-și seama xact ce i se pare ciudat. Ea nu simțise niciodată liniștea. Fargo ciuli urechile.

Un sunet precum un milion de trăsnete sparse liniștea. Un sunet de nerecunoscut, ceva ce nu se mai auzise până atunci. Geamurile termopan de la apartamentele lui Mihai și al Andreei săriră din balamale. Mihai țâșni din pat, aproape încă dormind. Se împiedică de hainele pe care le împrăștiase pe jos și lovi cu capul colțul dressingului. Căzu inconștient, cu capul spart.

Fargo sări din canapea urlând și, aproape darâmând-o pe Andreea, se ascunse sub masa de la bucătăria open space. O picătură de sănge se prelingea din urechea Andreei pe gâtu-i transpirat, diluându-se-ntr-un roze.

Tanti Marilena nu avea termopane, iar acum era încremenită de spaimă și înconjurată de cioburi. Avusese norocul să nu fie rănită de niciunul dintre ele. Probabil pentru că geamul se spărsese în mii și mii de bucățele mici de sticlă. Își făcu cruce, deși nu era o femeie religioasă.

Andreea își duse mâinile la tâmple din cauza durerii de cap provocată de sunet. Îi trecu prin cap că ar fi vorba de o explozie, dar nu-și duse gândul la bun sfârșit, căci mințile-i fură sfâșiate de un al doilea sunet, pe un alt ton, dar la fel de puternic.

Pereții se crăpară pe la colțuri. Lustra din sufrageria Andreei căzu cu tot cu o bucată de tavan. Prin gaura formată ploua cu cărți din biblioteca prăbușită a lui tanti Marilena. Al doilea sunet fu atât de puternic încât îl trezi pe Mihai din coma indusă de primul. Tanti Marilena își pierdu auzul cu urechea stângă, în care nu mai simțea decât durere. “Cutremur?” se întrebă ea. Observă podeaua crăpată spre apartamentul Andreei.

– Andreiuța, mă auzi?

– Tanti Marilena?

– Ești bine, mămică?

– Mă dor urechile… ce-a fost? Explozie?

– Eu credeam că cutremur…

Dar nu fusese nici explozie, nici cutremur. Clopotul record ce purta chipul Patriarhului Daniel răsunase pentru prima dată, anunțând Apocalipsa.

 

Comments

comments